Informații importante | Важная информация
Transportul de pasageri - Regulile de transport al călătorilor
  1. Regulile de transport al călătorilor în trenurile de trafic suburban
  2. Regulile de călătorie cu trenurile din trafic internațional

Regulile de transport al călătorilor în

trenurile de trafic suburban

 

1. La transportul în trenurile de trafic suburban călătorii sunt obligaţi să respecte ordinea publică şi regulile care sunt în vigoare în transportul feroviar.

2. Lucrătorii transportului feroviar trebuie să fie politicoşi şi amabili cu călătorii, să întreprindă măsuri pentru îmbunătăţirea deservirii acestora.

3. Călătorul este obligat să păstreze documentul de călătorie (inclusiv abonamentul) pe parcursul duratei călătoriei şi să-l prezinte persoanelor care efectuează controlul în tren.

Biletele suburbane procurate pentru călătorie într-o direcţie şi în direcţia "tur" şi "retur" sunt valabile pe parcursul unei zile de la data comercializării.

4. Călătorul poate transporta cu sine gratuit un copil cu vîrsta de pînă la 5 ani. Dacă călătorul ia cu el mai mult de un copil în vîrstă de pînă la 5 ani, pentru restul copiilor, precum şi pentru copii în vîrstă de la 5 la 10 ani se procură documente de călătorie pentru copii.

Călătorul are dreptul să transporte cu sine gratuit bagaje de mînă cu masa pînă la 36 kg şi suplimentar 50 kg contra plată conform tarifului de bagaje.

5. Călătoria fără bilete precum, transportul fără document de călătorie a copiilor de la 10 pînă la 16 ani, duce la aplicarea unei amenzi în mărimea şi ordinea stabilită de legislaţia Republicii Moldova. Pentru transportul fără bilet al copiilor în vîrstă de la 5 pînă la 10 ani, amenda se aplică în mărimea stabilită de legislaţia Republicii Moldova. Concomitent se încasează costul călătoriei de la locul urcării călătorului în tren pînă la locul de destinaţie.

Transportul bagajelor de mînă peste limita admisă duce la aplicarea unei amenzi în mărimea stabilită de legislaţia Republicii Moldova. Întocmirea procesului-verbal cu privire la contravenţia respectivă nu eliberează călătorul de plata costului transportului bagajelor de mînă conform tarifelor pentru bagaje.

6. Pentru transportul televizoarelor şi aparatelor radio (cu excepţia celor de dimensiuni mici), indiferent de masa şi dimensiunea lor, se încasează o taxă reieşind din 30 kg conform tarifului pentru bagaje.

7. Cîinii, animalele mici şi păsările pe care călătorii le iau cu ei în trenurile de trafic suburban se transportă în baza biletelor care se vînd în casele suburbane de bilete.

8. În trenurile suburbane se interzice:

8.1. trecerea în haine sau cu bagaje de mînă care murdăresc călătorii şi vagonul;

8.2. transportarea bagajelor de mînă fără ambalajul corespunzător, obiectelor care pot deteriora sau murdări vagonul sau obiectele altor călători, precum şi a armelor de foc încărcate, substanţelor rău mirositoare, inflamabile, otrăvitoare, uşor inflamabile, explozibile şi altor substanţe periculoase;

8.3. călătoria în trenuri în stare de ebrietate, care atinge demnitatea persoanei şi moralitatea societăţii, precum şi consumarea băuturilor alcoolice;

8.4. reţinerea deschiderii sau închiderii uşilor automate la staţii, deschiderea uşilor pe parcursul trenului;

8.5. deteriorarea echipamentului din interiorul vagonului, sticlelor locomotivelor şi vagoanelor;

8.6. tulburarea liniştii altor călători, practicarea jocurilor de noroc, cearta;

8.7. oprirea trenului din motive nejustificate prin acţionarea frînei de mînă, deteriorarea echipamentului din interiorul vagonului;

8.8. fumatul în vagoane şi tambure.

9. Persoanele vinovate de nerespectarea în transportul feroviar a regulilor de utilizare a mijloacelor de transport, regulilor de menţinere a ordinii şi siguranţei circulaţiei, precum şi a regulilor securităţii antiincendiare şi regulilor sanitare, dacă conform legislaţiei în vigoare încălcările menţionate nu atrag răspunderea penală, pot fi trase la răspundere contravenţională pentru:

9.1. încălcarea regulilor de transport ca bagaje de mînă a substanţelor şi obiectelor inflamabile, otrăvitoare, uşor inflamabile, explozibile, toxice, ceea ce atrage aplicarea unei amenzi în mărimea şi ordinea stabilită de legislaţia Republicii Moldova.

9.2. oprirea samovolnică nejustificată a trenului prin intermediul frînei de mînă şi se aplică o amendă în mărimea şi ordinea stabilită de legislaţia Republicii Moldova.

Dacă aceste acţiuni au dus la cauzarea de accidente persoanelor, deraierea materialului rulant sau la alte urmări grave, precum şi încălcarea circulaţiei normale a trenurilor, persoanele vinovate sunt trase la răspundere penală.

9.3. urcarea şi coborîrea în/ din trenurile în mişcare, călătoria pe scările şi acoperişul vagoanelor şi atrage aplicarea unei amenzi în mărimea şi ordinea stabilită de legislaţia Republicii Moldova;

9.4. deteriorarea echipamentului din interiorul vagonului, sticlelor locomotivelor şi vagoanelor şi atrage aplicarea unei amenzi în mărimea şi ordinea stabilită de legislaţia Republicii Moldova. Întocmirea procesului-verbal cu privire la contravenţia respectivă nu eliberează de recuperarea costului echipamentului deteriorat.

9.5. fumatul în vagoanele (inclusiv în tamburele) trenurilor de călători, aruncarea gunoiului şi altor obiecte din ferestrele şi uşile vagoanelor şi atrage preîntîmpinarea sau aplicarea unei amenzi în mărimea şi ordinea stabilită de legislaţia Republicii Moldova;

10. Persoanele vinovate de încălcarea ordinii publice la staţii, gări, în trenuri, sunt trase la răspundere administrativă în conformitate cu legislaţia în vigoare.

11. Procesul-verbal cu privire la contravenţia respectivă se întocmeşte la faţa locului în conformitate cu Codul contravenţional al Republicii Moldova din 24 octombrie 2008 nr. 218-XVI (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2009, nr. 3-6, art. 15) de către persoanele oficiale ale transportului feroviar, precum şi de către lucrătorii organelor afacerilor interne în transport.

12. În trenurile echipate cu comunicaţii radio de informare trebuie să fie anunţate punctele de oprire, precum şi să fie transmisă şi altă informaţie necesară.

13. Vagoanele pentru copii sunt destinate pentru transportul călătorilor cu copii, invalizilor şi persoanelor în etate. În toate celelalte vagoane unor asemenea călători li se acordă locuri speciale.

14. Dacă la ieşirea din tren călătorul descoperă că a uitat obiecte în tren, el trebuie să se adreseze şefului staţiei (gării) sau altei persoane oficiale.

Controlul asupra respectării prezentelor Reguli se pune în sarcina lucrătorilor transportului feroviar şi a poliţiei.

 

 

 

Contactează-ne!