Informații importante | Важная информация
Companie - Știri


    Mesajul de felicitare al directorului general al Î.S. "Calea Ferată din Moldova", Oleg Tofilat, cu prilejul sărbătorilor de iarnă.

     

    Anul 2021 ne va rămâne în memorie ca cea mai grea cumpănă prin care a trecut Calea Ferată a Moldovei. Traficul internațional de pasageri suspendat, fără transporturi de marfă în tranzit, cu aprovizionare defectuoasă și incertă a necesităților esențiale, cu veniturile la minimul istoric și fără speranță la ajutor din altă parte. Când tot ce puteam auzi în mass-media despre întreprinderea noastră era "colaps", "incapacitate de plată", "faliment".

    O celebră piesă a anilor '60 îndeamnă: trecând prin furtună, ține capul sus și nu-ți fie frică de întuneric. La sfarșitul furtunii neapărat va reveni cerul senin și trilul de argint al ciocârliei. Pășește ferm înainte, prin ploaie și vânt, chiar dacă toate aspirațiile ți-au fost strivite și împrăștiate! Și noi am reușit să depășim cea mai grea cumpănă. Au revenit comenzile de transport de marfă - minereu, metale, cereale. Am restabilit aprovizionarea fiabilă cu combustibil, uleiuri, piese de schimb. Am pornit a achita datoriile pentru curent electric, comunicații, apă. Am început să achităm salariile la timp. Calea Ferată a Moldovei a tras aer în piept și a început să funcționeze aproape de regimul normal. În final, am înțeles cu toții, că anul 2021 nu se va repeta niciodată. El va rămâne în eternitate ca un examen și un exemplu pentru toți feroviarii - de rezistență, tenacitate, unitate și încredere. Încredere, că suntem puternici și responsabili. Mergi ferm înainte, cu speranță în suflet și niciodată nu vei merge singur - îndeamnă același cântec.

    A pornit la drum trenul Chișinău-București. E în toi reparația garniturilor modernizate, curând ne vom deplasa la Iași, Odesa, Moscova. E pe ultima sută de metri adoptarea de către Parlament a pachetului de legi, ce va asigura finanțarea și dezvoltarea durabilă a transportului feroviar. Grație largului suport al ministerului de resort și al partenerilor financiari internaționali, în noul an va demara reconstrucția liniei de cale ferată Tighina-Giurgiulești. În comun cu Agenția Proprietății Publice facem pași siguri spre achitarea integrală a datoriilor istorice. Ne așteaptă în viitor proiecte importante și inedite de renovare a materialului rulant și majorare a salariilor. Urmează reabilitarea deplină a infrastructurii feroviare în toată țara. Vom purcede la modernizarea proceselor de muncă și implementarea tehnologiilor moderne. Niciodată de la independență încoace viitorul transportului feroviar n-a fost atât de fascinant. Și acest viitor îl vom făuri împreună, contează aportul fiecăruia dintre noi - profesionalismul, dedicația, responsabilitatea, umărul fiecărui feroviar. Nu te opri, pășește cu speranța în suflet și niciodată nu vei merge singur. La Mulți Ani, dragi feroviari! Bine ai venit, 2022!

    Cu urări de bine - Oleg TOFILAT, director general al CFM


    14.02.2024 | Serghei Tomșa a fost numit în funcția de Director general interimar al Î.S. “Calea Ferată din Moldova”
    Astăzi,14 februarie 2024, Directorul general al Agenției Proprietății Publice, dl Roman Cojuhari, l-a prezentat pe dl Serghei Tomșa, în calitate de director general interimar al CFM, acesta, pînă în prezent a îndeplinit funcția de vicedirector general, responsabil de infrastructură și tracțiune....

    04.01.2024 | Comunicat informative privind proiectul de reabilitare a coridorului feroviar Nord-Centru "RLF - Moldovan Railways Crisis Response" ("RLF-Raspuns de Urgenta-Caile Ferate din Moldova") în cadrul inițiativei Solidarity Lanes
    Creșterea capacității rețelei feroviare naționale prin reabilitarea liniilor de cale ferată pe coridorul Vălcineț-Ungheni-Căinari, cu înlăturarea restricțiilor de viteză și masă a trenurilor. Domeniul de aplicare general: Proiectul își propune să ofere capacitate suplimentară de infrastructură de-a lungul coridorului Nord-Central și să ofere acces îmbunătățit la porturile Constanța, Galați, Giurgiulești și Reni. Proiectul va realiza acest lucru prin eliminarea restricțiilor severe de viteză de-a lungul coridorului prin reînnoirea căii și balastului în locații critice. ...

    10.11.2023 | Reuniunea trilaterală a operatorilor căilor ferate din Republica Moldova, Ucraina si România
    În perioada 08 - 09 noiembrie 2023, Chisinăul a fost gazda unei reuniuni trilaterale între operatorii căilor ferate din Ucraina, România si Republica Moldova. Scopul acestei întruniri a fost "Îmbunătătirea procesului de transport în directia Reni - Giurgiulesti - Galati Larga si în sens opus"....

    24.10.2023 | Participarea CFM la Summit-ul "Zilele Feroviare" în cadrul Clubului Feroviar 2023
    Săptămâna trecută, la evenimentul Club Feroviar 2023 desfășurat în cadrul "Zilelor Feroviare 2023" la București, Î.S. "Calea Ferată din Moldova" a fost reprezentată de Directorul general al CFM, Oleg Tofilat. În cadrul panelului cu tema "Transport feroviar pe distanțe lungi", în calitate de speaker, Oleg Tofilat a abordat subiectul provocărilor cu care se confruntă CFM și a vorbit despre viziunea asupra dezvoltării întreprinderii....

    19.05.2023 | Uniunea Europeană și Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare (BERD) contribuie la modernizarea căilor ferate din Republica Moldova.
    Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare (BERD) și Comisia Europeană au aprobat un pachet financiar prin care UE va acorda un grant de investiții de 20 de milioane de euro pentru un proiect de reabilitare a două tronsoane cheie de linii de cale ferată din Moldova. BERD va oferi guvernului Republicii Moldova 23 de milioane de euro....

    14.04.2023 | Aportul CFM în soluționarea crizei energetice
    În perioada 2022-2023, Î.S ”Calea Ferată din Moldova” a transportat peste 130 de mii de tone de păcură (din România- prin porturile Constanța și Galați și din Ucraina- prin portul Reni). Cea mai mare cantitate a fost transportată în luna ianuarie-febuarie- 52 728 tone. În perioada august-decembrie 2022 au fost transportate peste 64 de mii de tone....

    04.04.2023 | Organizarea licitațiilor privind comercializarea bunurior neutilizate
    Î.S. „Calea Ferată din Moldova” lansează procesul de organizare a licitațiilor cu strigare privind comercializarea bunurilor neutilizate. Precizăm că toate bunurile sunt scoase la licitație din motiv că sunt uzate și total nefuncționale. Banii obținuți în urma licitațiilor, vor fi reinvestiți în dezvoltarea și modernizarea ulterioară al Î.S. „Calea Ferată din Moldova” ...

    19.01.2023 | Retrospectiva anului 2022. Provocări. Progrese. Rezultate.
    Anul 2022 a fost marcat de criză economică, război, inflație, secetă și deficit de combustibil, însă datorită viziunii clare, a abordării responsabile și a muncii în echipă, Î.S ”Calea Ferată din Moldova” a reușit să înregistreze progrese economice, operaționale și pe agenda de investiții. Dacă e să ne referim la statisticile generale, atunci în anul 2022 volumul total de mărfuri transportate a fost de 1232 mln tone/km, cu aproximativ 84% mai mult față de anul 2021. Iar cifra totală de afaceri se apropie de 1,3 mlrd lei (dublu față de anul 2021). Totodată, mai jos aveți o descriere succintă a proiectelor de infrastructură feroviară, dar și unele acțiuni importante de redresare a situației economice din cadrul întreprinderii. Raportul a fost prezentat în cadrul unei conferințe de presă de către directorul general al Î.S ”Calea Ferată din Moldova”, Oleg Tofilat....

    22.11.2022 | Transportul feroviar între Republica Moldova și România va fi îmbunătățit
    În perioada 15-17 noiembrie, în orașul Târgu Neamț, România, delegația CFM a participat la Comisia feroviară de frontieră a Societăților de cale ferată de stat ale României și Republicii Moldova. În vederea unei mai bune cooperări feroviare dintre cele două țări, în cadrul ședințelor de lucru, părțile au convenit asupra unui plan de acțiune comun în domeniul dezvoltării infrastructurii feroviare pentru următorul an. ...