Informații importante | Важная информация
Companie - Știri


    Trenul de pompieri – în acțiune

    Astăzi, 08 iulie 2024, echipa de pompieri a trenului de intervenție la incendii a Căii Ferate din Moldova a reacționat promt, reușind în timp restrâns să câștige lupta cu flăcările, care au cuprins iarba uscată de-a lungul liniei de cale ferată și prezentau pericol real de distrugere a traverselor de lemn.

    Focarul incendiului vegetal a fost sesizat pe teritoriul Ucrainei aproximativ la ora 12.00. Datorită timpului canicular, flăcările și-au lărgit aria, trecând hotarul și cuprînzând tronsonul de cale ferată Cimișlia-Basarabeasca, kilometrul 125. Angajații Căii Ferate au reacționat imediat, informând Inspectoratul General pentru Situații de Urgență.

    Totodată, echipa de pompieri a trenului de intervenție a stației Basarabeasca, în regim de urgență, a întreprins măsurile necesare pentru localizarea și lichidarea incendiului din imediata apropiere a liniilor de cale ferată.

    Merită menționat faptul, că angajaţii Căii Ferate din Moldova trec o pregătire specială privind prevenirea și apărarea împotriva incendiilor și sunt mereu gata de intervenție în caz de incendiu.


    27.06.2025 | Sezonul de recoltare – soluții logistice sigure, ecologice și avantajoase
    Un parc de 721 de vagoane specializate, tarife personalizate și condiții flexibile pune la dispoziția agenților economici Întreprinderea de Stat „Calea Ferată din Moldova” în perioada sezonului de recoltare a cerealelor – o perioadă de importanță majoră atât pentru producătorii agricoli, cât și pentru întreaga economie națională. Vagoanele specializate pentru transportul cerealelor au fost reparate și pregătite să asigure deplasarea în siguranță și în timp util a producției agricole spre punctele de destinație, inclusiv spre terminalele de export. ...

    25.06.2025 | Începe recepționarea motorinei din Rezerva de Stat
    Astăzi, 25 iunie 2025, Întreprinderea de Stat „Calea Ferată din Moldova” începe recepționarea a 250 tone de motorină din Rezerva de Stat, livrate de Agenția Rezerve Materiale în baza dispoziției Guvernului. Motorina recepționată urmează a fi transportată și depozitată la sucursalele întreprinderii din Basarabeasca, Ocnița, Bălți, Ungheni și Chișinău și utilizată pentru efectuarea lucrărilor de manevră, transportul de mărfuri și pasageri. ...

    23.06.2025 | Infrastructura feroviară – lucrările de reabilitare continuă
    Lucrările de reabilitare a tronsonului de cale ferată Bender-Basarabeasca-Etulia-Giurgiulești continuă. Până în prezent au fost executate reparații capitale și medii ale liniei feroviare pe secțiunea Căinari-Zloți. Specialiștii au înlocuit peste 60 de macazuri la 14 stații, iar liniile de cale ferată au fost reconstruite la stațiile Căușeni, Zaim, Zloți, Căinări și Cimișlia. ...
    Afișați mai multe ...
    Contactează-ne!