ANTICORUPȚIE          
Informații importante | Важная информация
Companie - Știri


    Delegația CFM - vizită de lucru în Coreea de Sud

    Administrația Î.S. „Calea Ferată din Moldova”, condusă de directorul general al companiei, Iurii Topala, participă, în perioada 8 – 12 aprilie, la cea de-a 34-a ședință din cadrul Conferinței directorilor generali ai căilor ferate membre ale OCCF (OSJD), care se desfășoară în orașul Seul, din Coreea de Sud. Participanții au abordat subiecte ce vizează rezultatele de lucru aleComisiei Organizației pentru Colaborare a Căilor Ferate în domeniul transportului de marfă și călători, tracțiune și infrastructură. În alocuțiunea sa, managerul CFM, Iurii Topala,  a cerut întreprinderilor să nu tărăgăneze lichidarea datoriilor față de compania feroviară din țara noastră. În context, oficialii au remarcat lipsa datoriilor din partea CFM față de alte administrații feroviare membre OCCF și au discutat posibilitățile de optimizare a parteneriatelor.

    De asemenea, în cadrul ședinței s-a aprobat crearea unei Academii internaționalepentru instruirea specialiștilor în domeniul transportului feroviar. Astfel, angajații din cadrul Căii ferate din Moldova vor putea participa la cursuri și seminarii de instruire și perfecționare a abilităților profesionale.

    Părțileau făcut schimb de opinii în ceea ce privește activitățile de viitor ale companiilor feroviare și planurile de transportare pentru anii următori. Administrația CFM a participat la elaborarea tarifelor pentru transport marfar internațional, precum și a încheiat noi parteneriate cu oficialii OSJD.

    De asemenea, delegația CFM a avut o întâlnire de lucru cu vicedirectorul companiei feroviare din Federația Rusă, în cadrul căreia au fost analizate posibilitățile de dezvoltare a transportului de pasageri între state.


    02.09.2021 | Comunicat informativ
    Î.S. „Calea Ferată din Moldova” anunță sesiunea de informare cu privire la inițierea proceduirii privind comercializarea activelor neutilizate ...

    26.08.2021 | Stimați călători!
    Urmare a unui acord comun între ÎS “Calea Ferată din Moldova” și Căile Ferate ale Ucrainei, începând cu 28.08.2021 se reia circulația trenului de călători НР 642/641 pe ruta Odesa - Chișinău - Odesa, cu plecare din Odesa la ora 18:36, retur la Chișinău la ora 22:33. De la Chișinău, garnitura va porni la ora 07:09 și va ajunge la Odesa la ora 10:55. Trenul va circula zilnic....

    10.08.2021 | Stimați călători!
    În legătură cu defecțiunea secției diesel D1M-004, începând cu 11.08.2021, din motive tehnice se sistează temporar circulația trenului diesel nr. 889/894 Ungheni – Bălți Slobozia – Ungheni. Ne cerem scuze pentru eventualele inconveniențe create şi vă mulţumim pentru înţelegere....
    Afișați mai multe ...
    Contactează-ne!