Informații importante | Важная информация
Companie - Știri


    Comunicat de presă

     

    Î.S. „Calea Ferată din Moldova” constată  ridicarea la cote alarmante a apelor rîului Prut în satul Crihana Veche, raionul Cahul, pe segmentul de cale ferată Cahul-Colibași.

                Drept rezultat al inspecției sectorului respectiv, s-a constatat, că nivelul apei a ajuns pînă la terasamentul căii ferate, acoperind a treia parte a acestuia. Mecanicii de locomotivă a garniturilor marfare care circulă pe acest sector vor manifesta maximum de prudență.

                Planul de supraveghere  pus în acțiune prevede monitorizarea constantă de către specialiștii din domeniul de deservire a liniei, în vederea neadmiterii agravării situației.

                Toate acțiunile întreprinse sunt coordonate și supravegheate de către conducerea CFM.

     


    30.04.2026 | Tronsonul feroviar Cahul-Giurgiulești – testat
    La 29 aprilie 2026, Întreprinderea de Stat „Calea Ferată din Moldova” a efectuat testarea tronsonului feroviar de importanță strategică Cahul-Giurgiulești, care include segmentul recent restabilit din localitatea Văleni, raionul Cahul. Evenimentul marchează un progres semnificativ în consolidarea infrastructurii feroviare naționale și în sporirea rezilienței acesteia în fața provocărilor de mediu....

    22.04.2026 | Relansarea traficului feroviar pe tronsonul Prut-2 – Fălciu
    La 22 aprilie 2026, Întreprinderea de Stat „Calea Ferată din Moldova” (CFM) a relansat traficul feroviar pe tronsonul Prut-2 (Republica Moldova) – Fălciu (România), marcând un moment semnificativ în procesul de reconectare a infrastructurii feroviare dintre cele două state, precum și în valorificarea potențialului logistic al regiunii....

    16.04.2026 | Atenție – licitații!
    Întreprinderea de Stat „Calea Ferată din Moldova” anunță: > la 28.04.2026, ora 09.00, va avea loc licitaţia cu reducere privind comercializarea a 21 locomotive, expuse în 21 de loturi, inclusiv: - 19 de loturi - locomotive de model 3ТЭ10М; - 2 loturi - locomotive de model 2ТЭ10Л. ...
    Afișați mai multe ...