Informații importante | Важная информация
Companie - Știri


    Se recomandă sosirea în gara feroviară din timp și concretizarea la biroul de informații a celei mai apropiate zone de îmbarcare pentru ocuparea locului rezervat.

    Pentru a evita traumatismul este necesară dublarea atenției și un comportament civilizat, în special la traversarea liniilor de cale ferată, care urmează a fi efectuată doar în locurile special amenajate, la urcare pe scara vagonului sau coborâre din tren.

    La achitarea biletelor de călătorie se recomandă a nu expune la vedere întreaga sumă de bani pe care o dețineți. Transportarea unor sume mari de bani se recomandă doar cu luarea măsurilor de siguranţă.

    Când vă aflaţi la ghişeele caselor de bilete şi în locuri aglomerate, nu lăsați bagajele fără supraveghere.

    Nu încredinţaţi bunurile personale şi bagajele unor persoane necunoscute.

    În gara feroviară sau alte locuri aglomerate, când cineva se ciocneşte “întâmplător”, verificaţi imediat bunurile, pentru a reduce riscul de furt. Priviţi în jur, în special la cetățenii fără bagaje. De regulă, hoţii au doar o haină pe mână, pe care o folosesc pentru a camufla sustragerea bunurilor.

    Bagajele în vagon urmează a fi depozitate în locurile special amenajate, indicate în biletul de călătorie.

    În timpul somnului în tren sau în sălile de aşteptare, asigurați securitatea actelor, genţilor sau bagajelor.

    Un risc sporit prezintă consumul de băuturi sau alimente de la necunoscuţi. Acestea pot conţine somnifere şi puteți rămâne fără bani, acte ori bagaje.

    Dacă în timpul călătoriei luaţi cunoştinţă despre săvârşirea vreunei infracţiuni, sesizaţi imediat angajații căii ferate disponibili din gara feroviară ori trenurile de călători.

    În cazul călătoriei cu copilul, se recomandă ocuparea minorilui, folosirea cărților sau jucăriilor, în dependență de vârstă, care îl pot menține calm pe parcursul călătoriei. Necesită supraveghere permanentă în special copiii mici, care au tendința să se rătăcească în mod inconștient.

     

    Înainte de a ajunge la destinație, urmează a pregăti bagajele, pentru a nu uita ceva în tren. Dacă la ieşirea din tren călătorul descoperă că a uitat bagaje sau obiecte, urmează să se adreseze şefului gării feroviare sau altei persoane oficiale.

     

    Călătorie plăcută cu Calea Ferată din Moldova!

     

     


    28.06.2024 | Surpriză inedită pentru călători
    De o surpriză inedită au avut parte atât călătorii, cât și persoanele care îi însoțeau, aflați la 27 iunie 2024 în incinta Gării feroviare Chișinău. Tinerele talente Marcel și Daniel Lazăr au interpretat live muzică clasică de calitate. Spectatorii surprinși, plini de emoții pozitive, au apreciat prin aplauze frumusețea acordurilor și măiestria interpreților. ...

    26.06.2024 | Sfaturi utile și recomandări în timpul călătoriei cu trenul
    Se recomandă sosirea în gara feroviară din timp și concretizarea la biroul de informații a celei mai apropiate zone de îmbarcare pentru ocuparea locului rezervat. Pentru a evita traumatismul este necesară dublarea atenției și un comportament civilizat, în special la traversarea liniilor de cale ferată, care urmează a fi efectuată doar în locurile special amenajate, la urcare pe scara vagonului sau coborâre din tren. ...

    19.06.2024 | Reacție promtă în caz de pericol
    Indiferent de gen, situaţiile excepţionale au impact direct asupra populaţiei, economiei şi mediului ambiant, provoacă victime şi prejudiciu material. Pentru a reduce la minim consecințele cutremurelor de pământ, inundațiilor, accidentelor de transport, incendiilor, exploziilor și altor situații excepționale, angajații Căii Ferate din Moldova, alături de structurile specializate, dezvoltă competențe și aptitudini practice de a răspunde la situații excepționale ipotetice, complexe și apropiate de realitate. ...
    Afișați mai multe ...
    Contactează-ne!