Informații importante | Важная информация
Companie - Știri


    Întreprinderea de Stat „Calea Ferată din Moldova” anunță, că din cauza condițiilor meteorologice nefavorabile de pe teritoriul României, astăzi, 18 februarie 2026, trenul pe ruta Chișinău–București înregistrează întârzieri pe parcursul traseului.

    Pe teritoriul României sunt semnalate ninsori abundente, viscol și depuneri de zăpadă pe infrastructura feroviară, precum și temperaturi scăzute, care afectează circulația în condiții normale. În unele sectoare de cale ferată, circulația se desfășoară cu restricții de viteză, iar echipele feroviare intervin pentru menținerea traseului în condiții de siguranță.

    La această oră, sosirea trenului în stația București este estimată cu o întârziere de peste 6 ore. Trenul se află în circulație.

    Plecarea trenului din București spre Chișinău, programată pentru această seară, poate fi ajustată în funcție de evoluția condițiilor meteorologice și de situația operativă de pe infrastructura feroviară.

    Recomandăm călătorilor să urmărească informațiile actualizate privind circulația trenurilor și să țină legătura cu operatorul feroviar pentru detalii suplimentare.


    04.03.2026 | Vizită de studiu în Slovenia
    În perioada 03–05 martie 2026, reprezentanții Întreprinderii de Stat „Calea Ferată din Moldova” participă la o vizită de studiu cu genericul ”Experiența Republicii Slovenia în transpunerea și punerea în aplicare a acquis-ului UE în domeniul transportului feroviar”, organizată în orașul Ljubljana, Republica Slovenia. Participanții la eveniment sunt familiarizați cu experiența națională privind transpunerea și implementarea acquis-ului Uniunii Europene în domeniul transportului feroviar, cu accent pe armonizarea cadrului legislativ și consolidarea capacităților instituționale. ...

    27.02.2026 | Proiect comun pentru infrastructură modernizată
    Întreprinderea de Stat „Calea Ferată din Moldova”, Administrația Națională a Drumurilor și Direcția Generală Mobilitate Urbană a Consiliului municipal Chișinău, sub egida Ministerului Infrastructurii și Dezvoltării Regionale, au semnat, astăzi, 27 februarie 2026, un acord de colaborare, în vederea consolidării cooperării interinstituționale pentru proiectarea, construcția și exploatarea unui sens giratoriu și a unei platforme pentru îmbarcarea/debarcarea pasagerilor, amplasate în sectorul Botanica al municipiului Chișinău....

    27.02.2026 | Avertizare
    La 26 februarie 2026, în jurul orei 19.00, mecanicul unui tren marfar, care circula pe ruta Florești-Bălți-Slobozia, a observat o persoană, care se afla întinsă între șine, și a aplicat frânarea de urgență. La fața locului a fost solicitat imediat Serviciul național unic pentru apeluri de urgență 112. Acest caz confirmă încă o dată necesitatea respectării stricte a regulilor de siguranță în apropierea liniilor de cale ferată și la traversarea trecerilor la nivel cu calea ferată. CFM avertizează, că calea ferată este o zonă cu risc sporit: trenul nu se poate opri instantaneu, iar mecanicul nu este întotdeauna capabil fizic să prevină la timp un accident, dacă o persoană apare brusc pe linii. ...
    Afișați mai multe ...