Informații importante | Важная информация
Companie - Știri


    Cheia succesului – consolidarea eforturilor

    În perioada 19-23 septembrie 2024 Întreprinderea de Stat Calea Ferată din Moldova” a fost gazda unei delegații internaționale, sosite în vizită de lucru pentru familiarizarea cu mersul lucrărilor de proiectare și reabilitare a drumului de fier pe tronsonul de cale ferată Bender-Basarabeasca-Etulia-Giurgiulești, cu o lungimetotală de 233km.

    Domnul Aibek Terekbaev, director general al Companiei “Temirzhol Zhondeu” și acționarii principali ai Grupului de companii „Komkor Management” au fost salutați de domnul Serghei Tomșa, director general interimaral Căii Ferate din Moldova, care a apreciat la justa valoare și a subliniat importanța implementării în termen a proiectului.

    Membrii delegației s-au deplasat la porțiunea de cale ferată în reabilitare, unde personal au comunicat cu muncitorii și au analizat calitatea lucrărilor efectuate. În cadrul ședințelor comune de lucru reprezentanții beneficiarului, antreprenorului și inginerului, care prestează servicii de supraveghere tehnică, au identificat căi de soluționare a problemelor existente și auconsolidat eforturile pentru accelerarea lucrărilor planificate.

    Proiectul de restructurare a căilor ferate din Moldova, în sumă de peste 150mln de euro, care vizează îmbunătățirea infrastructurii feroviare și modernizarea materialului rulant pentru a permite Căii Ferate să sporească eficiența și siguranța serviciilor feroviare de-a lungul coridorului de cale ferată de Sud Moldova, este finanțat de Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare (BERD), Banca Europeană de Investiții (BEI) și Uniunea Europeană.

     

     


    14.04.2025 | Numitor comun - reluarea colaborării
    În căutare de soluții reale și sustenabile pentru recuperarea restanțelor salariale și redresarea situației financiare, o delegație a ÎS „Calea Ferată din Moldova”, condusă de dl Serghei Cotelinic, Director general interimar al întreprinderii, a efectuat la 11 aprilie 2025 o vizită de lucru în or.Kiev, Ucraina. Scopul deplasării – identificarea opțiunilor de reluare a transportului pe liniile de cale ferată din Republica Moldova a mărfurilor ucrainene spre Uniunea Europeană și invers, reieșind din faptul, că în contextul situației din regiune în rezultatul războiului din Ucraina, fluxul de mărfuri și pasageri prin Republica Moldova a fost practic redirecționat. ...

    07.04.2025 | Atenție – licitații!
    Î.S. „Calea Ferată din Moldova” anunță: - la 16.04.2025 va avea loc licitaţia cu strigare privind comercializarea resturilor și deșeurilor de metale feroase și neferoase, expuse în 5 loturi; - la 23.04.2025 va avea loc licitaţia cu reducere privind comercializarea a 85 locomotive, expuse în 85 loturi, și licitaţia cu strigare privind comercializarea a 41 vagoane de călători și a 90 cărucioare (boghiuri) compuse dintr-o pereche de osii cu roți, expuse în 45 loturi a câte două boghiuri în fiecare lot; ...

    20.03.2025 | Primele 250 tone de motorină din rezerva de stat au ajuns la destinație
    La 20 martie 2025 Întreprinderea de Stat „Calea Ferată din Moldova” (CFM) a recepționat primele 250 tone de motorină din rezerva de stat, livrate de Agenția Rezerve Materiale în baza dispoziției Guvernului. ...
    Afișați mai multe ...
    Contactează-ne!