Informații importante | Важная информация
Companie - Știri


    Primul tren de marfă operat de un singur mecanic

    Întreprinderea de Stat „Calea Ferată din Moldova” a pus în circulație, în premieră, un tren de marfă, deservit de un echipaj de locomotivă, format dintr-un singur mecanic - un pas important în creșterea eficienței exploatării parcului de locomotive și în optimizarea organizării procesului de transport.

    Trenul este format din 56 de vagoane, cu o masă totală de aproximativ 5.000 de tone, și circulă pe ruta Chișinău – Basarabeasca – Etulia, transportând grâu destinat exportului.

    Remorcarea trenului este asigurată de două locomotive, fiecare fiind condusă de un singur mecanic, fără ajutor de mecanic. Implementarea acestui model a fost posibilă datorită nivelului înalt de pregătire profesională a mecanicilor de locomotivă, respectării stricte a cerințelor privind siguranța circulației, stării tehnice corespunzătoare a materialului rulant, precum și punerii în funcțiune a Centrului de Monitorizare, care permite supravegherea video în timp real a întregului traseu parcurs de tren.

    Practica conducerii locomotivelor de către un singur mecanic este aplicată cu succes de mulți ani pe căile ferate din Japonia și din numeroase state europene, inclusiv Germania, Franța, Elveția, Țările de Jos, Suedia și Norvegia. Experiența internațională demonstrează, că în condițiile utilizării sistemelor moderne de control și monitorizare și ale respectării stricte a normelor de siguranță, acest model de organizare a activității este eficient și sigur.

    Lansarea primului tren de marfă în acest format reprezintă o etapă importantă în modernizarea activității operaționale a Căii Ferate din Moldova. Implementarea celor mai bune practici internaționale va permite utilizarea mai eficientă a resurselor umane, creșterea productivității procesului de transport și consolidarea competitivității transportului feroviar din Republica Moldova, cu respectarea necondiționată a cerințelor privind siguranța circulației trenurilor.

     


    29.09.2026 | CFM și Poliția Națională consolidează cooperarea pentru asigurarea securității feroviare
    La 29 septembrie 2026, reprezentanții Întreprinderii de Stat „Calea Ferată din Moldova” și Poliției Naționale au desfășurat o ședință comună dedicată consolidării măsurilor de securitate și siguranță în transportul feroviar. Ședința a fost convocată în contextul creșterii numărului de incidente feroviare, care a ajuns la 14 cazuri înregistrate până în septembrie 2026, comparativ cu 10 cazuri raportate pe parcursul întregului an 2025. ...

    28.09.2026 | Atenție la trecerile la nivel cu calea ferată!
    Întreprinderea de Stat „Calea Ferată din Moldova” informează, că în dimineața zilei de 28 septembrie 2026, în jurul orei 09.00, la intersecția nedirijată la nivel cu calea ferată din zona Bulboaca, km 1513, pichetul 9, conducătorul unui automobil a intrat în coliziune cu o mașină specializată pentru tăierea vegetației, aflată în deplasare. ...

    23.09.2026 | Surpriză muzicală pentru pasagerii și angajații Gării Feroviare din Chișinău
    La 22 septembrie 2026, pasagerii trenurilor Chișinău–București și Chișinău-Kiev, precum și angajații Gării Feroviare din Chișinău, au avut parte de o surpriză plăcută și emoționantă....
    Afișați mai multe ...