Informații importante | Важная информация
Companie - Știri
    Array


Lansarea procesului de organizare a licitaţiei

 

Î.S. „Calea Ferată din Moldova” anunţă despre lansarea procesului de organizare a licitaţiei „cu strigare” privind comercializarea vagoanelor casate. În cadrul licitației vor fi oferite spre achiziție 51 vagoane, de modelul 61-821, 61-425 și alte tipuri de vagoane. Toate obiectele expuse vînzării sunt dotate cu axe și roți de vagoane. Masa proprie a fiecărui vagon este de aproximativ 51 tone. Vagoanele prezintă interes ca sursă de metal uzat sau pentru a fi utilizate cu alte  scopuri. Vagoanele supuse vînzării se află la Stația Berești, r-nul Ungheni și pot fi văzute la solicitare, cu coordonarea vizitei în prealabil. Despre data desfășurării licitației cu strigare vom informa ulterior.

Amplasarea lotului:  47°13'51.9"N 27°48'17.0"E

 

Pentru a vedea cantitatea metalelor feroase teoretice care pot fi extrase din vagoanele din lot, accesați acest link.

 

Pentru mai multe informații și detalii, apelați la: 069982813 sau expediați o solicitare la adresa: doina.vozian@railway.md

 


07.11.2025 | Calea Ferată din Moldova a găzduit participanții „Interoperability Training”
La 6 noiembrie 2025, Întreprinderea de Stat „Calea Ferată din Moldova” a primit delegația participanților la instruirea internațională „Interoperability Training”, formată din reprezentanți ai transportatorilor și structurilor feroviare din Serbia, Kosovo, Albania, Muntenegru, Macedonia de Nord, Bosnia și Herțegovina, Turcia, România și Ucraina, Agenției Feroviare din Moldova și Ministerului Infrastructurii și Dezvoltării Regionale al Republicii Moldova. Oaspeții au fost familiarizați cu patrimoniul feroviar al Republicii Moldova, au vizitat Muzeul de Istorie al Căii Ferate din Moldova, Depoul și Gara Feroviară Chișinău, unde au fost prezentate istoria, realizările și perspectivele de modernizare ale sectorului feroviar național. Gazdele au oferit informații privind activitatea operațională a întreprinderii, rolul său strategic în transportul de mărfuri și pasageri, precum și inițiativele de integrare în rețeaua feroviară europeană. ...

06.11.2025 | Calea Ferată din Moldova planifică legătura logistică cu Portul Giurgiulești
La 5 noiembrie 2025, dl Serghei Cotelinic, Director general al Întreprinderii de Stat „Calea Ferată din Moldova”, a avut o întrevedere cu reprezentantul Portului de Pasageri și Mărfuri Giurgiulești, inginerul-șef dl Roman Natrașevschi. Scopul întrevederii - identificarea posibilităților de transport feroviar al mărfurilor către Portul Giurgiulești și consolidarea cooperării logistice între cele două instituții. În cadrul discuțiilor au fost analizate diverse opțiuni de asigurare a conexiunii dintre calea ferată și port, inclusiv organizarea transportului multimodal, care ar putea fi implementate imediat după reabilitarea tronsonului feroviar Văleni din raionul Cahul și reluarea lanțului logistic dintre Întreprinderea de Stat „Calea Ferată din Moldova” și Portul de Pasageri și Mărfuri Giurgiulești al Întreprinderii de Stat “Portul Fluvial Ungheni”. ...

06.11.2025 | Angajament reconfirmat
La 5 noiembrie 2025, dl Serghei Cotelinic, Director general al Întreprinderii de Stat "Calea Ferată din Moldova", a prezidat o ședință de lucru, organizată în cadrul implementării proiectului de infrastructură la scara largă pentru reconstrucția liniei de cale ferată Bender-Basarabeasca-Etulia-Giurgiulesti. În cadrul intrunirii, la care au participat reprezentanții companiilor partenere "Tehnic Consulting Engineering" din Romania și "Kamkor Management LLP" din Kazahstan, echipei de proiect a CFM, precum și ai echipei de management a reprezentanței permanente a SRL "Temirzhol Zhondeu", a fost audiat un raport detaliat privind lucrările finalizate până în prezent, discutate aspecte organizatorice și punctate măsurile necesare pentru asigurarea executării calitative și în termenul stabilit a lucrărilor. ...
Afișați mai multe ...