Informații importante | Важная информация
Companie - Știri


    Reabilitarea tronsonului feroviar Văleni – lucrările avansează

    Lucrările de reconstrucție a tronsonului de cale ferată din satul Văleni, raionul Cahul, înaintează într-un ritm susținut.

    La 17 septembrie 2025, directorul general al Întreprinderii de Stat „Calea Ferată din Moldova”, dl Serghei Cotelinic, a efectuat o vizită de lucru pe șantier, unde a fost pusă în funcțiune o instalație specializată, capabilă să foreze găuri de până la 25 de metri adâncime și să le umple cu beton. Această soluție tehnică modernă va consolida malul râului Prut și va garanta stabilitatea construcției în fața eventualelor calamități.

    Pentru reabilitarea celor circa 400 de metri de cale ferată din zona afectată, sunt planificate 900 de astfel de foraje. Aplicarea acestei metode va permite restabilirea infrastructurii și redeschiderea lanțului logistic spre Portul Internațional Liber Giurgiulești.

    Amintim că tronsonul, construit în 2007, a fost grav afectat în august 2022, în urma tasărilor de teren provocate de calamități naturale.

    Lucrările sunt finanțate de Guvernul Republicii Moldova.


    30.04.2026 | Tronsonul feroviar Cahul-Giurgiulești – testat
    La 29 aprilie 2026, Întreprinderea de Stat „Calea Ferată din Moldova” a efectuat testarea tronsonului feroviar de importanță strategică Cahul-Giurgiulești, care include segmentul recent restabilit din localitatea Văleni, raionul Cahul. Evenimentul marchează un progres semnificativ în consolidarea infrastructurii feroviare naționale și în sporirea rezilienței acesteia în fața provocărilor de mediu....

    22.04.2026 | Relansarea traficului feroviar pe tronsonul Prut-2 – Fălciu
    La 22 aprilie 2026, Întreprinderea de Stat „Calea Ferată din Moldova” (CFM) a relansat traficul feroviar pe tronsonul Prut-2 (Republica Moldova) – Fălciu (România), marcând un moment semnificativ în procesul de reconectare a infrastructurii feroviare dintre cele două state, precum și în valorificarea potențialului logistic al regiunii....

    16.04.2026 | Atenție – licitații!
    Întreprinderea de Stat „Calea Ferată din Moldova” anunță: > la 28.04.2026, ora 09.00, va avea loc licitaţia cu reducere privind comercializarea a 21 locomotive, expuse în 21 de loturi, inclusiv: - 19 de loturi - locomotive de model 3ТЭ10М; - 2 loturi - locomotive de model 2ТЭ10Л. ...
    Afișați mai multe ...