Informații importante | Важная информация
Companie - Știri


    Vizită de instruire în Serbia

    În perioada 26–28 noiembrie 2025, reprezentanții Întreprinderii de Stat „Calea Ferată din Moldova” au participat la o vizită de instruire în orașul Belgrad, Serbia, dedicată procesului de integrare europeană în domeniul transportului feroviar și studierii experienței Republicii Serbia.

    Gazdele au prezentat practici de succes privind modernizarea infrastructurii feroviare, implementarea standardelor europene de siguranță, digitalizarea managementului traficului și atragerea investițiilor în dezvoltarea rețelei de transport. O atenție deosebită a fost acordată cooperării cu Uniunea Europeană și integrării în sistemul european de transport.

    Pe parcursul vizitei au fost discutate direcțiile viitoarei cooperări și au avut loc schimburi de idei și bune practici.

    Cunoștințele acumulate, discuțiile de specialitate și schimbul profesional au consolidat relațiile de parteneriat și au deschis noi perspective pentru dezvoltarea sectorului feroviar din Republica Moldova.

     

     


    13.02.2026 | CFM trece la un nou nivel în digitalizare
    Întreprinderea de Stat „Calea Ferată din Moldova” (CFM) desfășoară testarea unui nou sistem de comunicare operațională, destinat asigurării circulației neîntrerupte a trenurilor, care marchează un pas important în procesul de digitalizare și modernizare a activității întreprinderii. Specialiștii întreprinderii au modernizat legătura tehnologică operativă dintre dispecer, impiegatul de mișcare al stației feroviare și mecanicul de locomotivă, prin utilizarea comunicațiilor mobile corporative. ...

    12.02.2026 | Parteneriat pentru situații de urgență
    La 12 februarie 2026, Întreprinderea de Stat „Calea Ferată din Moldova” și Inspectoratul General pentru Situații de Urgență au semnat un Acord de cooperare interinstituțională, având drept scop sporirea eficienței acțiunilor de prevenire, pregătire și reacționare în cazul situațiilor de urgență și excepționale....

    10.02.2026 | Invitație
    În contextul demarării procesului de restructurare, în temeiul Hotărârii Guvernului nr. 38 din 04 februarie 2026 privind înființarea Societății pe Acțiuni „Calea Ferată din Moldova «Pasageri și Marfă»”, publicată în Monitorul Oficial nr. 69–71 din 05 februarie 2026, Întreprinderea de Stat „Calea Ferată din Moldova” anunță inițierea consultărilor publice privind evaluarea bunurilor imobile și mobile ale întreprinderii. ...
    Afișați mai multe ...