Informații importante | Важная информация
Companie - Știri


    Atenție – licitație!

    Întreprinderea de Stat „Calea Ferată din Moldova” anunță inițierea procedurii de achiziție sectorială, prin licitație deschisă, a serviciilor de proiectare la obiectivul „Asigurarea stabilității terasamentului și liniei de cale ferată Cahul-Giurgiulești, tronsonul “Colibaș–Giurgiulești”.

    Scopul principal al achiziției îl constituie contractarea de servicii de proiectare pentru elaborarea documentației tehnice necesare stabilizării terasamentului și infrastructurii feroviare pe direcția Cahul–Giurgiulești, sectorul specificat. Proiectantul urmează să realizeze soluții tehnice optime pentru consolidarea rambleului și terasamentului căii ferate, refacerea infrastructurii feroviare afectate și asigurarea siguranței circulației pe ecartament 1520 mm.

    Documentația de proiect va cuprinde toate studiile de teren necesare (topografice, geotehnice, hidrologice etc.), proiectul tehnic de execuție pe sub-secțiuni, precum și detalii de execuție și devize, în vederea lansării ulterioare a lucrărilor de construcție, etapizat.

    Modul de desfăşurare a licitaţiei și documentele aferente pot fi consultate pe pagina oficială a întreprinderii: www.cfm.md.

     


    06.08.2026 | Atenție – licitație!
    Întreprinderea de Stat „Calea Ferată din Moldova” anunță: la 11.08.2026, ora 09.00, va avea loc licitaţia cu strigare privind darea în locațiune, pe un termen de până la 3 ani, a 13 bunuri imobile neutilizate în procesul tehnologic, expuse în 13 loturi. Bunurile, amplasate în mun.Chișinău, mun.Bălți și în localitatea Bugeac, raionul Comrat, includ spații administrative, spații de producere, depozite, platforme de încărcare, tansbordare/depozitare temporară a mărfuri....

    31.07.2026 | Mesaj de felicitare cu prilejul Zilei Feroviarului
    Stimați colegi, dragi feroviari, Cu deosebită onoare și respect, vă felicit cu prilejul aniversării a 155 ani de la fondarea Căii Ferate din Moldova – un moment de referință, care marchează istoria, tradiția și contribuția esențială a transportului feroviar la dezvoltarea țării. De-a lungul acestor 155 ani, calea ferată a unit oameni și localități, a susținut economia țării și a reprezentat un simbol al responsabilității, disciplinei și profesionalismului. Toate aceste realizări au fost posibile datorită generațiilor de feroviari, care și-au dedicat munca și viața acestei ramuri....

    31.07.2026 | Calea Ferată din Moldova a marcat 155 de ani de activitate
    Întreprinderea de Stat „Calea Ferată din Moldova” a marcat astăzi, 31 iulie 2026, printr-o ceremonie festivă, aniversarea a 155 de ani de la fondarea căii ferate pe teritoriul Republicii Moldova, un moment de referință în istoria transportului feroviar național. La eveniment au participat ministrul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale, dl Vladimir Bolea, directorul general al Î.S. „Calea Ferată din Moldova”, dl Serghei Cotelinic, reprezentanți ai organizațiilor sindicale, conducători ai sucursalelor întreprinderii din întreaga țară, veterani și angajați ai ramurii feroviare....
    Afișați mai multe ...