Informații importante | Важная информация
Companie - Știri


     

    La 20 august 2025 Întreprinderea de Stat „Calea Ferată din Moldova” a găzduit o vizită oficială a reprezentanților Agenției Japoneze de Cooperare Internațională (JICA), organizație dedicată promovării dezvoltării durabile și cooperării internaționale în țările în curs de dezvoltare.

    Delegația a fost întâmpinată de directorul general interimar al întreprinderii, dl Serghei Cotelinic, care a exprimat recunoștința față de partea niponă pentru interesul acordat sectorului feroviar din Republica Moldova, subliniind importanța sprijinului internațional în procesul de modernizare și dezvoltare a infrastructurii.

    Discuțiile au vizat în principal aspectele colaborării tehnice, fiind prezentate prioritățile și proiectele actuale ale CFM, orientate spre reabilitarea infrastructurii feroviare și consolidarea capacităților de transport de mărfuri, atât la nivel național, cât și internațional.

    În cadrul întrevederii, părțile au convenit asupra unei cooperări de durată, ce va include asistență tehnică din partea JICA sub formă de grant prin furnizarea de echipamente și utilaje pentru întreținerea infrastructurii feroviare din Republica Moldova.

     


    04.03.2026 | Vizită de studiu în Slovenia
    În perioada 03–05 martie 2026, reprezentanții Întreprinderii de Stat „Calea Ferată din Moldova” participă la o vizită de studiu cu genericul ”Experiența Republicii Slovenia în transpunerea și punerea în aplicare a acquis-ului UE în domeniul transportului feroviar”, organizată în orașul Ljubljana, Republica Slovenia. Participanții la eveniment sunt familiarizați cu experiența națională privind transpunerea și implementarea acquis-ului Uniunii Europene în domeniul transportului feroviar, cu accent pe armonizarea cadrului legislativ și consolidarea capacităților instituționale. ...

    27.02.2026 | Proiect comun pentru infrastructură modernizată
    Întreprinderea de Stat „Calea Ferată din Moldova”, Administrația Națională a Drumurilor și Direcția Generală Mobilitate Urbană a Consiliului municipal Chișinău, sub egida Ministerului Infrastructurii și Dezvoltării Regionale, au semnat, astăzi, 27 februarie 2026, un acord de colaborare, în vederea consolidării cooperării interinstituționale pentru proiectarea, construcția și exploatarea unui sens giratoriu și a unei platforme pentru îmbarcarea/debarcarea pasagerilor, amplasate în sectorul Botanica al municipiului Chișinău....

    27.02.2026 | Avertizare
    La 26 februarie 2026, în jurul orei 19.00, mecanicul unui tren marfar, care circula pe ruta Florești-Bălți-Slobozia, a observat o persoană, care se afla întinsă între șine, și a aplicat frânarea de urgență. La fața locului a fost solicitat imediat Serviciul național unic pentru apeluri de urgență 112. Acest caz confirmă încă o dată necesitatea respectării stricte a regulilor de siguranță în apropierea liniilor de cale ferată și la traversarea trecerilor la nivel cu calea ferată. CFM avertizează, că calea ferată este o zonă cu risc sporit: trenul nu se poate opri instantaneu, iar mecanicul nu este întotdeauna capabil fizic să prevină la timp un accident, dacă o persoană apare brusc pe linii. ...
    Afișați mai multe ...