Informații importante | Важная информация
Companie - Știri


    Calea Ferată din Moldova și Carpatica Feroviar România: parteneriat consolidat

    La 25 septembrie 2025 ÎS „Calea Ferată din Moldova” (CFM) și SA „Carpatica Feroviar România” au încheiat un acord privind organizarea transportului feroviar de mărfuri de export/import, inclusiv prin noul punct de trecere al frontierei Prut 2 – Fălciu.

    Delegația CFM, condusă de dl Serghei Cotelinic, Director General al întreprinderii, a efectuat o vizită de lucru la Iași, România, unde a fost întâmpinată de dl Daniel Apostolache, Director General al SA „Carpatica Feroviar România” – companie recent înființată, cu capital integral de stat, proiect strategic susținut de Guvernul României pentru consolidarea pieței transporturilor feroviare.

    În cadrul întrevederii delegația moldavă a fost familiarizată cu structura noii entități feroviare românești. Discuțiile au inclus teme precum volumele de marfă planificate, metodologia de stabilire a tarifelor, atragerea agenților economici în transportul feroviar, identificarea unor noi rute de transport de mărfuri, inclusiv ruta Prut 2 – Fălciu – Constanța, precum și alte subiecte de interes comun, menite să contribuie la dezvoltarea și modernizarea sectorului feroviar.

    Prin acest parteneriat strategic, CFM își consolidează poziția de partener de încredere, capabil să asigure transporturi eficiente de mărfuri și să redefinească rolul căii ferate în mobilitatea regională și facilitarea schimburilor comerciale.

     

     


    10.02.2026 | Invitație
    În contextul demarării procesului de restructurare, în temeiul Hotărârii Guvernului nr. 38 din 04 februarie 2026 privind înființarea Societății pe Acțiuni „Calea Ferată din Moldova «Pasageri și Marfă»”, publicată în Monitorul Oficial nr. 69–71 din 05 februarie 2026, Întreprinderea de Stat „Calea Ferată din Moldova” anunță inițierea consultărilor publice privind evaluarea bunurilor imobile și mobile ale întreprinderii. ...

    04.02.2026 | Guvernul inițiază reorganizarea Căii Ferate din Moldova
    Guvernul Republicii Moldova inițiază reorganizarea Întreprinderii de Stat „Calea Ferată din Moldova” și înființează Societatea pe Acțiuni „Calea Ferată din Moldova – Pasageri și Marfă”, cu capital integral de stat. Măsura face parte din reforma sectorului feroviar și prevede separarea administrării infrastructurii de activitatea de transport. Reorganizarea se realizează în baza Codului transportului feroviar și a angajamentelor asumate de Republica Moldova față de partenerii de dezvoltare. Agenția Proprietății Publice va exercita rolul de acționar unic al noii societăți și va coordona procesul de reorganizare. Aceasta va aproba bilanțul de repartiție și actele de transmitere a patrimoniului, pentru a asigura protejarea interesului public și a activelor statului. ...

    27.01.2026 | CFM a dat în exploatare Centrul de monitorizare și supraveghere video
    La 27 ianuarie 2026, Întreprinderea de Stat „Calea Ferată din Moldova” a dat în exploatare Centrul de monitorizare și supraveghere video, creat în cadrul unui proiect realizat cu sprijinul Guvernului Statelor Unite ale Americii, prin Programul EXBS, în contextul Planului Comun de Acțiune Republica Moldova–SUA. În prezența Ministrului Infrastructurii și Dezvoltării Regionale, dl Vladimir Bolea, Atașatul de afaceri al Ambasadei SUA în Republica Moldova, dl Nick Pietrowicz, a transmis Directorului general al CFM, dl Serghei Cotelinic, un dispozitiv simbolic de control, marcând astfel transferul oficial al sistemului către beneficiarul proiectului. ...
    Afișați mai multe ...