Informații importante | Важная информация
Companie - Știri


    La 99 de ani - decorat cu cele mai înalte distincții feroviare

    În ajunul Zilei Feroviarului, care este sărbătorită în prima duminică a lunii august, Directorul general al Întreprinderii de Stat „Calea Ferată din Moldova”, Serghei Cotelinic, l-a vizitat pe veteranul feroviar Gheorghe Maluda, unul dintre cei mai longevivi feroviari ai țării, cu un stagiu de peste 42 de ani în cadrul Căii Ferate din Moldova, pentru a-i transmite personal felicitări, recunoștință și urări de sănătate.

    La venerabila vârstă de 99 de ani, domnul Gheorghe Maluda rămâne un simbol al devotamentului față de profesia de feroviar. Și-a început activitatea în anul 1945, în calitate de impiegat de mișcare la Stația Cobîlnea, iar în perioada 1963–1987 a exercitat funcția de șef al stației. Întreaga sa carieră a fost dedicată dezvoltării transportului feroviar, iar profesionalismul, responsabilitatea și dăruirea, de care a dat dovadă, îl transformă într-un model pentru generațiile de feroviari.

    În semn de apreciere pentru meritele sale deosebite și pentru contribuția adusă dezvoltării sectorului feroviar, Directorul general al CFM a înmânat veteranului Insigna ”Meritul Feroviar” și i-a conferit titlul ”Feroviar Emerit”. De asemenea, i-a adus un sincer omagiu pentru munca desfășurată de-a lungul deceniilor și i-a adresat urări de sănătate, liniște sufletească și bucurii alături de familie.


    10.09.2026 | Servicii de proiectare pentru proiectul de electrificare a liniei Iași - Ungheni
    Întreprinderea de Stat „Calea Ferată din Moldova” anunță achiziționarea serviciilor de proiectare și executare a lucrărilor de construcție pentru proiectul de reabilitare a liniei de cale ferată Iași (Ro) –Ungheni (MD)....

    10.09.2026 | Artera feroviară strategică spre sud – în continuă dezvoltare
    Întreprinderea de Stat „Calea Ferată din Moldova” continuă lucrările și acțiunile menite să consolideze conexiunea feroviară spre Portul Giurgiulești, una dintre cele mai importante artere pentru transportul de mărfuri, comerțul internațional și valorificarea poziției strategice a Republicii Moldova. ...

    09.09.2026 | Iargara - Cahul: CFM inițiază proiectarea lucrărilor de reparație capitală
    Întreprinderea de Stat „Calea Ferată din Moldova” anunță achiziționarea serviciilor de proiectare pentru lucrările de reparație capitală a infrastructurii feroviare pe segmentul Iargara - Cahul....
    Afișați mai multe ...